Materiale necesare in construirea unei fantani arteziene

De la cele de mici dimensiuni, simple si elegante, pana la cele voluminoase, executate de cei mai iscusiti mesteri, fantanile arteziene au reprezentat dintotdeauna adevarate obiecte de decor, piese de arta, care reusesc sa transforme ambientul sau peisajul urban intr-unul aparte.

Construirea unei fantani arteziene necesita multa rabdare si pricepere, indiferent de dimensiunea sau tipul de arhitectura alese. Atunci cand se decide a se construi o fantana arteziana, primul pas sta in respectarea elementelor de baza.

Cele trei elemente principale ce stau la baza construirii si functionarii unei fantani arteziene sunt:

1. Apa, ce tine de un sistem de circulatie ascendent, prin interiorul unei tevi, urmand ca apoi, aceasta sa se reverse peste elementele decorative ale fantanii arteziene, in mod repetat, fara oprire;

2. Pompa electrica, ce are ca scop propulsarea apei prin teava. Prezenta in orice magazin de bricolaj, pompa submersibila reprezinta inima sistemului, astfel ca aceasta trebuie pozitionata in interiorul bazinului, sub nivelul apei. Nu trebuie uitat nici curentul, adus cu ajutorul unor prelungitoare, element esential in buna functionare a fantanii. Accesul la pompa electrica, in scopul curatarii sara repozitionarii, se va realiza cu ajutorul unui mic artificiu, si anume, prin decuparea unei portite in capacul exterior al bazinului;

3. Elementul decorativ, construit din materiale rezistente la apa, materiale ca pietre plate, pavele, piese de ceramica sau forme metalice.

Un rol extrem de important in construirea unei fantani arteziene il joaca si respectarea structurii de baza, care consta in: Bazin rezistent la apa, spre exemplu, orice recipient de plastic; Capac rigid, pozitionat deasupra bazinului, ce are ca scop evitarea infundarii pompei si tevilor cu diferite obiecte sau materiale ce pot ajunge in apa fantanii arteziene; acesta poate aparea sub forma unei placi din fibra de sticla sau aluminiu, de o marime care sa depaseasca cat de cat marginile bazinului; Prezenta unei structuri de sustinere, construita fie din lemn, fie din metal, amplasata peste capacul rigid al fantanii arteziene, cu rol de sustinere a elementelor decorative, cat si de protectie (evitarea caderii elementelor decorative in bazin).

Atat capacul, cat si intreaga structura de rezistenta, pot fi acoperite sau mascate intr-un mod discret si elegant, cu ajutorul pietrisului sau a altor elemente decorative ce tin sa infrumuseteze peisajul. In situatia in care pompa nu dispune de toate accesoriile necesare, transportul apei spre varful fantanii arteziene se poate realiza prin atasarea unei teve de pompa, prin aplicarea procedeului de reductie. Nu trebuie uitata nici valva, necesara pentru reglarea debitului apei, in cazul in care pompa nu dispune de un astfel de element.

Alte materiale necesare in construirea si finalizarea fantanii arteziene, sunt cele ca pietrisul, prezent sub bazinul fantanii, cu rol de protejare a structurii, prin procesul de drenare a apei, proces ce tine la distanta o eventuala deformare a fantanii, un prelungitor sau cablu electric, teava de PVC, ce are ca rol protectia cablului si tubul de silicon rezistent la apa.

GD Star Rating
loading...
Materiale necesare in construirea unei fantani arteziene, 8.5 out of 10 based on 4 ratings

Lasă un răspuns