Vara se apropie cu pași repezi și cu siguranță începi să te gândești că ai nevoie de un costum de baie potrivit, care să te avantajeze din toate punctele de vedere. În trei luni vei fi pe plajă alături de alte mii de oameni, așa că este absolut necesar să-ți cumperi un costum de baie care să te facă să te simți bine în pielea ta, în care să te simți relaxată și încrezătoare.
Tendințele se schimbă constant, știi prea bine. Modelele de costume de baie de acum câțiva ani nu mai sunt aceleași cu modele costume de baie 2017. Fie că vrei ceva care să-ți pună în evidență bronzul sau trupul lucrat la sală, fie că vrei un costum dintr-o piesă sau din două, este drept că în fiecare sezon tu trebuie să alegi ceva care te reprezintă, un costum de baie potrivit tipului tău de corp, ceea ce înseamnă că în primul rând trebuie să știi ce formă are acesta. De asemenea, este indicat ca sutienul costumului să fie comod și să aibă bretele care se detașează, tocmai pentru a-ți fi cât mai ușor să obții bronzul perfect.
Dacă ai un bust mai mic îți recomand să îți cumperi un costum de baie al cărui top să aibă volănașe, întrucât acestea oferă iluzia că ai fost destul de înzestrată de către mama natură. Dacă nu-ți plac volanele poți achiziționa un model cu push-up, fiindcă efectul va fi același. Slipul poate fi unul cu talia înaltă, deoarece acesta avantajează foarte bine femeile care nu au bustul foarte pronunțat.
În cazul în care ai un bust mare, atunci un costum de baie potrivit pentru tine poate fi format chiar și din două piese separate care se asortează sau nu, în funcție de preferințele tale. Dacă îți iei un slip diferit de sutien te asiguri, practic, că ambele părți ale corpului arată la fel de bine și că sunt la fel de avantajate. Sutienul nu trebuie să aibă bretele prea subțiri, ci unele mai groase și mai calitative, care să poată susține greutatea unui bust mai pronunțat. Acesta poate avea forma unui sutien normal, iar cupele de mărimea potrivită.
Dacă vrei să-ți ascunzi talia înseamnă că ai nevoie de un costum dintr-o singură piesă sau de unul care să conțină slip cu talie înaltă. Astfel burtica îți va fi ferită de ochii celor din jur, deoarece atenția va fi atrasă de către locurile rămase la vedere, pe care nu ți-ai dorit să le ascunzi sub material. Un costum de baie potrivit în acest caz este, de asemenea, unul simplu, în culori închise – negrul este alegerea ideală.
Un costum de baie care armonizează o constituție atletică este unul în culori vii, cu modele feminine și vesele, care să ofere impresia existenței unor forme definite. Costumele de baie de evitat sunt acelea foarte simple, cu tăieturi rigide și fără nici măcar un model pe ele.
Pentru o femeie care se confruntă cu colăcei de grăsime în zona șoldurilor sau a taliei este recomandată purtarea unui costum de baie compus dintr-un slip cu talie înaltă. Acesta maschează cu brio locurile care consideri că te dezavantajează.
Dacă problema pe care vrei să o ascunzi este reprezentată de aripioare (grăsimea de pe spate), atunci trebuie să-ți achiziționezi un sutien cu bretele late, care nu se adâncesc în piele și se pliază într-un mod frumos pe forma spatelui tău.
Un costum de baie potrivit pentru orice tip de corp este acela în care te simți excelent indiferent de câți oameni ai în jurul tău. Fie că alegi unul cu forme geometrice, motive florale, în mai multe culori sau într-o singură culoare, cel mai important este să îți fie confortabil atât pentru trup, cât și pentru încrederea în propria persoană.
loading...